Monthly Archives: July 2009

La multi ani Hi-Q!!!

Astazi 29.07.2009 se implinesc 13 ani de cand trupa Hi-Q ne incanta cu melodiile lor. In toti acesti ani am fredonat, am dedicat sau am dansat pe melodiile celor trei cantareti.

Cu aceasta ocazie le urez un sincer LA MULTI ANI!, multe albume noi si viata cat mai lunga.

Cei de la Hi-Q va asteapta azi la ora 13:00 la Diverta Magheru pentru a sarbatorii impreuna, pentru a afla ultimile noutati despre trupa dar si pentru poze si autografe.  

Va las cu cea mai RAZNA melodie a lor.


Guess Who

In week end-ul asta o sa ascult Guess Who. Melodia mea preferata este Tu.

ENJOY!


Dacia Sandero Stepway

Acum doua saptamani intr-o vineri am plecat cu Simona sa studiem piata auto din Constanta. Motivul a fost simplu, parintii Simonei doreau sa-i faca cadou fetei lor o masina cu ocazia absolvirii facultatii.

Am fost la Skoda, Ford, Dacia, Citroen, Hyundai, Fiat si Toyota. In afara de Dacia si partial Hyundai am fost primiti de catre agentii de vanzari cu un sictir iesit din comun si fara nici-un chef. Unii chiar mi-au dat de inteles ca i-am deranjat fapt pentru care imi cer scuze public pentru acest lucru. Cautam o masina de clasa mica spre medie, adica nu cutie de chibrituri cu ar fi Peugeot 107 sau Toyota Aygo dar nici Focus sau Corolla care intra cumva in clasa medie. Am luat oferte de Skoda Fabia, Ford Fiesta, Dacia Sandero Stepway si Logan, Hyundai i30, Fiat Punto si Albeea si Toyota Yaris. Ce concluzii am tras:

Toyota Yaris, Hyundai i30 si Ford Fiesta sunt masini bune, bine dotate iar la pret nu foarte scumpe. Ambele modele cu o utilare medie erau undeva la 12.000 Euro.
Skoda Fabia este o masina care nu-si merita banii din punctul meu de vedere. Optiuni putine si prea scumpe. Pretul undeva la 11.000 Euro.
Fiat Romania mi-a lasat un gust amar dupa ce i-am vizitat. Unul din motive a fost ca mai aveam putin si ma rugam de agentul de vanzari sa-mi dea si mie o oferta. In al doilea rand pentru modul in care inteleg ei sa faca o oferta. Jumatate de ora mi-a fluturat prin fata liflete cu Fiat Punto si Fiat Albeea si mi-au facut capul patrat ca ce pret mic au ei la masini si ca au o oferta cum ca poti plati 50% din valoarea masinii acum si 50% peste 18 luni. L-am lasat pe individ sa-si spuna povestea dupa care l-am intrebat ce optiuni sunt pe masini. Raspunsul m-a socat. La 7000 Euro iti cumperi o masina care NU are servo-directie, ABS, geamuri electrice, casetofon, aer conditionat sau roata de rezerva. Repet, AM RAMAS SOCAT!
Am ajuns si la Dacia. Aici am avut parte de o agenta de vanzari care nu numai ca ne-a raspuns la tot ce am intrebat noi dar ne-a oferit si toate informatiile de care aveam nevoie. A facut saraca sase calcule de leasing, ne-a aratat modelele de masini, ne-a explicat fiecare detaliu in parte. Facand comparatii intre modelele Sandero si Sandero Stepway ne-am dat seama ca la un nivel de utilare bun Sandero Stepway este mai ieftin si arata si mai bine. Tot de aici am luat oferta de Dacia Logan.

Dupa trei zile de deliberari cu parintii Simonei acestia au luat decizia de a cumpara masina care ne-a placut si noua cel mai mult si anume Sandero Stepway. Mie unul mi-a placut din prima clipa, este aproape full options lipsindu-i doar radio/cd cu mp3 (in standard fiind un radio/cd normal) si volanul imbracat in piele. Cele doua optiuni costau in plus 100 Euro dar din pacate daca le vroiai iti venea masina in 3 saptamani. Asa ca ne-am miscat repede iar vinerea trecuta am ridicat masina desi prima livrare trebuia sa se faca luni o data cu lansarea ei in Franta.

Nu a fost prima conducatoare deoarece cineva mai pilos decat noi a ridicat prima masina cu o zi inaintea Simonei. Dupa ce am mers cu ea mi-am dat seama ca am facut o alegere buna cu aceasta masina. Din punctul meu de vedere fiind masina perfecta pentru o fata care mai e si incepatoare.

Ii doresc Simonei sa se bucure de ea, sa o stapaneasca sanatoasa, multi kilometrii fara incidente si sa o ude cat de repede.


iRead Faces

Astazi a fost randul meu sa ma pozez in cadrul proiectului iRead Faces al lui Cristian Radu. Vreau sa-i multumesc pe aceasta cale ca a avut amabilitatea sa ma “traga” in poza.

Am ajuns la el in jurul orelor 11:30, m-a invitat inauntru unde tocmai ii arata poza unei twitteriste (scuze dar nu i-am retinut numele) care impinsa de aceiasi curiozitate ca si mine a venit sa participe la proiectul lui Cristian. Am facut poza, am stat putin de vorba despre proiect si am fugit repede la munca sa nu ma dea lumea dispurut.

Uite asa mi-am facut si eu poza “zombie”. Inca o data ii multumesc autorului si sper sa ne revedem la pasul doi al proiectului.

Portret-124 (2)


Back to past!

Dragi prieteni din generatia adusa de barza… Cititi si voi si dati timpul inapoi. Zau ca MERITA !!!

1. ADUSI DE BARZA

N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi.. Am trait.
Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma “Tipi-Tip”.. Citeam pe ascuns “Elevul Dima dintr-a saptea” si “Boccaccio”, iar la vedere “Ciresarii” si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. “Mama lu’ Cutaaaare. Il lasati pe Cutare afara?”
Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care “driblau” erau la fel de pretiosi ca si o minge “Artex”. Jucam “Tara, tara , vrem ostasi” , “Flori, fete sau baieti”si de-a “v-ati-ascunselea” . Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

2.RATIA DE FERICIRE

Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau “exercitii la paralele”, imitand-o pe Nadia Comaneci .Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni.
Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.
Luam “Pepsi” pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, “inaintasii” care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele pt.zahar si ulei. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea.

3.DESENE

Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz. Jucam “fazanul” si construiam masini si palate din placutele metalice de la “Mecano”. Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la “Mihaela si Azorel”, alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului ” Dallas ” si-am inventat un joc in care numaram in engleza: “Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa”. Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la “Turbo”.
Ne jucam de-a printesele (un fel de “real life role play game”), beam apa minerala ” Aurora ” (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata “Polar” (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti “Voinicel”. Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata “foarte bine” la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.

4.MAJORATE

N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem “Liceeni” sau “Declaratie de dragoste”. Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la “Vocea Americii”. Noi, unbelievable, n-am avut manele. Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul “Cinema” si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. Adidasii “originali” aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool.

5.RITUAL

Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca.
Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care sareau broboane de apa.
Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul
ritual inainte de a iesi pe usa , cheia agatata de gat. Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile.

Noi n-am trait mai bine sau mai rau,

AM TRAIT!

Multumesc colegului meu Valentin Hord pentru aceste randuri.


Licentiat

Aventura mea de student a inceput cu noua ani in urma si anume in toamna anului 2000, cand dupa terminarea Liceului Economic Virgil Madgearu am decis sa dau la facultate. Am dat la ASE si Politehnica. Am intrat la ASE, Facultatea de Contabilitate dar la cu taxa iar la Politehnica, Facultatea TCM fara taxa. Am ales sa fac Politehnica si datorita faptului ca nu-mi permiteam sa platesc o facultate. Primii doi ani au fost lejeri si cu o viata de student tumultoasa, a venit insa anul trei si materiile de specialitate care m-au deprimat. Dupa o prima sesiune cu un singur examen luat din opt am hotarat sa ma retrag “in glorie”. A urmat un an de zile pierdut in care m-am angajat si am dat de gustul banilor.

In anul 2004 m-am inscris la Spiru Haret, facultatea de Relatii Internationale si Studii Europene. Nici aici nu am fos mai constiincios pierzand un an din cauza serviciului si a lipsei de timp. Dupa ce mi-am schimbat locul de munca am reusit sa-mi reiau studiile si astfel am reusit sa termin facultatea. Desi trebuia sa dau licenta in vara trecuta acest lucru nu a fost posibil din cauza restantelor avute. Dupa doua sesiuni de restante am reusit sa iau cele opt restante acumulate in cei trei ani de facultate si astfel sa ma inscriu la licenta.

Examenul de licenta a fost programat joi, 09.07.2009 si l-am promovat cu nota 9,20 dupa doar doua nopti de invatat.

Am “sarbatorit” plecand la mare si anume la Eforie Sud la locuita Simonei. Vineri au ajuns in Eforie si Ciops, Etherfast, Raluca si Dana cu care ne-am intretinut si am facut o intalnire pe care am numit-o “winetwettmeet”.

Ce urmeaza? Un master pe care-l va alege Simona unde o sa fim colegi si cu Deea.


Parcul Tineretului

Aseara eram acasa la mine si muream de cald dar si de plictiseala. Atunci am zis ca e timpul sa fac o plimbare prin parc. Zis si facut, am sarit in masina si m-am oprit direct in Parcul Tineretului. De ce Tineretului? Pentru ca e cel mai aproape de mine si pentru ca vroiam sa mai vad cum arata Oraselul Copiilor.

Am parcat in fata Salii Polivalente si am luat-o la picior prin Oraselul Copiilor. Imaginile au fost dezolante pentru mine deoarece imi aduceam aminte de cum arata acest loc in urma cu multi ani cand imi petrecem week-endurile alaturi de familie. Totul e dezolant, acelasi masinute, acelasi roller coster de cand eram eu mic, aceiasi casa a groazei, multe fieratanii asezate tacticos in mijlocul parcului, multa rugina si miros greu de toalete publice. Mai aveam putin si plangeam de ciuda, o ciuda pe autoritatile locale care au lasat locul acela sa ajunga doar un morman de fiare, ciuda pe cei care au dat autorizatii de constructie pentru terase si baruri in loc sa investeasca in acel loc, ciuda pe toti stapanii de caini care nu aduna dupa animalele lor, ciuda pe toti cocalarii si tigancile care au invadat ceea ce a fost odata Oraselul Copiilor si l-au transformat intr-un loc in care iti e frica seara sa te plimbi.

Cu un gust amar am decis sa ies din parc pentru ca nu mai vroiam sa-mi fac sange rau. Am luat-o pe aleile parcului Tineretului prin care m-am plimbat circa 2 ore. Din punctul meu de vedere este unul din cele mai frumoase parcuri ale capitalei. E atat de placut sa te plimbi prin el incat nu iti vine sa crezi cum se duce timpul. O multime de oameni ce au iesit la plimbare dupa o saptamana in care ziua a fost canicula iar dupa-amiaza furtuna. Familii cu copii mici, tineri indragostiti, batrani, oameni in toata firea, biciclisti, rolleri, skateri si tot felul de oameni care nu faceau altceva decat sa se linisteasca dupa o zi de joi mai mult sau mai putin obositoare.

Am observat ca lumea incepe sa se civilizeze cat de cat, am vazut oameni aruncand gunoaiele in locurile special amenajate, am vazut oameni mancand seminte si avand o punga pentru coji, am vazut oameni care desi ar fi putut ajunge mai repede intr-un loc calcand spatiu verde au preferat sa ocoleasca. Acest lucru mi-a readus zambetul pe fata, mi-a redat speranta ca si la noi se poate si ca POATE copii nostri o sa traiasca intr-o capitala europeana civilizata.

Nu e prima oara cand ma plimb noaptea prin parc, am fost prin Cismigiu, Herastrau, Carol dar si in cateva mai mici. Parcul Tineretului l-as pune pe primul loc pentru curatenie, liniste dar si oamenii care se plimba prin el.

Din pacate nu am avut aparat foto la mine sa si imortalizez tot ce am vazut dar o sa revin cu poze de prin parcuri si mai ales din acesta.